Amintiri : Prima vizita in Japonia (final)

Posted on February 21st, 2008 in amintiri, calatorii, jpop, poze by Alex

Dupa vizita din Izu am continuat sa vizitam diferite districte din Tokyo (care este foarte mare).Am facut cumparaturi,am vizitat temple,s.a.m.d.
Trebuie sa mentionez si de vizita facuta in Kamakura (orasel aflat la cetava zeci de km de Tokyo),la templul Kōtoku-in unde se afla Marele Buddha.Statuia este din bronz,goala pe dinauntru (se poate vizita) si a fost turnata in 1252.

Statuia are 13,35 m inaltime si cantareste 93 de tone. Initial statuia se afla in interiorul templului dar in 1495 a avut loc un mare tsunami care a distrus templul,numai statuia ramanand la locul ei. Tot in Kamakura am mai vizitat si un templu dedicat copiilor. Acolo se aflau sute de mici statuete care reprezentau copii disparuti,morti la nastere,etc.Statuile erau spalate,imbracate,aveau jucarii in fata,mancare si alte mici ofrande.
Revenind la Tokyo,am amintit de Templul Senso-ji in prima povestire dar nu am detaliat.
Chiar langa cladirea templului Buddhist se afla si un altar shintoist, Asakusa Jinja.
Templul Buddhist,caci desre el voi vorbi,are o poveste interesanta,veche de cateva secole.
Conform legendei,in anul 628 doi frati au gasit o statuie a zeitei Kannon in navoadele lor,in timp ce pescuiau in raul Sumida. Au aruncat zeitatea inapoi dar au continuat sa o pescuiasca de cateva ori,in diferite locuri de pe rau.Impresionati de minune,au adus zeitatea in satul lor si au construit un mic templu,care in timp s-a dezvoltat. In Timpul celui de-al dolea razboi mondial,mare parte din templu a fost distrus de catre bombele americane.In anii 50 a fost reconstruit dupa cel original. Templul spre deosebire de marea majoritate a templelor din japonia are intrarea gratuita in curte,nefiind nici imprejmuit cu garduri.
La templu sunt niste mici recipiente de metal in care se afla niste bete numerotate (in kanji). contra sumei de 100 yeni (pe care o introduci in niste cutii,nu e nimeni sa te supravegheze daca bagi banii sau nu) amesteci betigasele si le scuturi pana iese unul printr-un orificiu in recipient.Dupa numarul de pe betigas extragi dintr-un sertar aflat intr-un fel de dulap o foaie pe care se afla scris norocul tau.Daca norocul este de fapt ghinion sau nu esti multumit de ce scrie pe foaie,o legi pe un fel de schela si poti sa extragi alt betigas si deci alt biletel .Dulapurile cu biletele si recipientele cu betigase raman acolo si noaptea,nu le supravegheaza nimeni .
la cca 50 de metri de cladirea principala se afla Poarta Hozo-mon ,dotata cu mari lampioane de hartie,iar la cca alti 50 de metri de poarta incepe strada comerciala Nakamise Dori (vedeti poze in galerie). Strada este ocupata de standurile comerciantilor care vand diverse lucruri traditionale pentru turisti (alaturi si de lucruri moderne,camere,ceasuri,etc) .Strada se intinde pe o lungime de 300 m si se termina in faimoasa Poarta Kaminari-mon ( Poarta Tunetului). Aceasta este de fapt si poarta principala si locul pe unde intra turistii spre templu. Strada Nakamise dori se intersecteaza cu alte stadute comerciale,pline de diverse magazine cu marfa variata,care profita si ele de pe urma afluxului de turisti care viziteaza templul (cateva zeci de milioane anual ). Senso-ji este si locul de desfasurare a celui mai mare dintre festivalurile religioase (matsuri) din Tokyo .Numele Festivalului este Sanja-matsuri si se tine in al 3-lea sfarsit de saptamana din luna mai. Pe langa acest festival, de-a lungul anului ai mari sanse sa dai de diferite alte festivaluri pe care curtea templului le adaposteste (printre care si un festival de samba,tinut in august)

acestea fiind spuse inchei cu detaliile primei vizite din japonia dar voi reveni cu povestiri despre celalalte.

nu uitati de galeria de la http://www.flickr.com/photos/avgvstvs/sets/ , galerie care este intr-un upgrade continuu.

Post a comment