Haiku

Posted on March 16th, 2007 in arta, cultura by Alex

Haiku este un gen de poezie cu formă fixă,
tradiţional japoneză, (limba japoneză fiind o limbă silabică),
alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 “versuri” formate din 5, 7, 5
silabe.

Încă de la început, s-au creat confuzii între cei trei termeni aflaţi în strânsă relaţie: Haiku, Hokku şi Haikai.

Termenul Hokku înseamnă, în limba japoneză “vers de început”, fiind
la origine o verigă de legătură spre un şir mai lung de versuri,
cunoscut sub numele de Haikai. Deoarece hokku dădea tonul restului
şirului de versuri, el a căpătat un rol privilegiat în poezia Haikai,
încât s-a ajuns ca unii poeţi să compună numai un Haikai, renunţând la
versurile următoare.

Abia prin eforturile lui Masaoka Shiki această independenţă a fost
ofocial recunoscută prin anii 1890, prin crearea termenului Haiku.
Această nouă formă de poezie avea să fie scrisă, citită şi percepută ca
un poem complet, independent, şi nu ca o parte a unui şir mai lung de
versuri.


Practic, istoria Haiku începe în ultimii ani ai secolului al XIX-lea.

Renumitele versuri ale perioadei Edo (1600-1868), scrise de maeştri
precum Matsuo Bashō, Yosa Buson şi Kobayashi Issa, sunt în general
cunoscute sub denumirea de Hokku şi trebuie percepute în perspectiva
istoriei Haikai, dar în prezent ele sunt citite ca Haikuuri
independente.

Haiku-urile trebuie să conţină cel puţin o imagine sau un cuvânt
care să exprime anotimpul (kigo) în care acesta a fost scris. De obicei
subiectele se referă la natură, plante, flori, insecte, etc:

Viaţa mea toată:

Frunze purtate de vânt

În prag de toamnă.

Cel mai cunoscut haijin este Matsuo Bashō, cel care a impus
haiku-ul clasic prin cartea sa, “Drumul îngust spre îndepărtatul nord”.
Basho s-a născut in oraşul Ueno din prefectura Mie (Japonia), unde are
loc anual un popular festival de haiku şi a întreprins trei călătorii
celebre.

* Un exemplu de hokku clasic scis de Bashō:

Furu ike ya kawazu tobikomu mizu no oto

balta cea veche—

sunetul unei broaşte

sărind în apă

Astăzi, poezia haiku este cea mai populară formă din Japonia, dar
este foarte cunoscută şi în afara ei. Mulţi scriitori englezi sau
americani, dar nu numai, şi-au încercat măiestria în a compune asemenea
versuri. Se apreciază că astăzi numai în Japonia, sunt în jur de 10
milioane de scriitori de haiku, dar majoritatea sunt la nivel de
amatori şi scriu pentru ei înşişi. Mulţi s-au întrebat de ce această
formă este atât de populară, atât în Japonia căt şi în afară, mai ales
că, în încercarea de a compune o asemenea poezie în altă limbă decât
japoneza, haiku îşi pierde definiţia - căci în această limbă şi doar
aici, toate sunetele ce formeaza alfabetul au aceeaşi lungime, iar
toate poemele haiku - implicit - sunt la fel de lungi, pastrând un ritm
impus din timpuri străvechi. Însă arta modernă încercă - se pare - să
elimine aceste limite, aceste reguli, lasând liberă imaginaţia
artistului, iar aceştia se concentrează asupra conţinutului, nu
numărului de silabe. Se poate spune că poezia haiku are un punct forte:
şi anume că exprimă atât de multe prin atât de puţine cuvinte.

Unul din mulţi poeţi moderni ai Japoniei este Banya Natsuishi.
Acesta încercă să îmbine poemele haiku cu imagini vizuale abstracte. Se
poate spune că poeme haiku exprimă sentimentele poetice ale
scriitorului într-o formă concisă, scurtă, care stimulează imaginaţia
cititorului, descriindu-i scene pe care - astăzi - este posibil ca
acesta să nu le fi văzut niciodată. Shiki şi-a exprimat concepţia
conform căreia Haiku-ul este un instantaneu al realităţii, înrudit cu
fotografia.

Primul Simpozion internaţional contemporan de haiku s-a organizat
la Tokyio, pe 11 iulie 1999, sub patronajul Asociaţiei de Haiku Modern,
una din cele trei organizaţii importante din japonia. La încheiere a
fost dat publicităţii “Manifestul Haiku din Tokyio - 1999″, în şapte
puncte, cu scopul de a reorganiza regulile tradiţionale ale Haiku-ului
, pentru ca acesta să se poată adapta la cultura fiecărui popor. Iată
câteva dintre acestea:

* Cuvintele sezonale pot fi înlocuite cu “cuvinte-cheie”, cu
caracter universal: mare, copaci, viitor, foc, apă, fără legătură cu
anotimpurile;

* Criteriul esenţial pentru haiku va fi “originalitatea”;

* Se vor folosi ritmul şi sunetele carcteristice fiecărei limbi,
pentru a scrie un haiku, care va putea avea o structură de 3 sau 4
versuri, de câte 4, 6 sau 8 silabe;

* O importanţă deosebită le vor avea “cuvintele penetrante”;

* Va fi necesar să se facă mai multe traduceri.

Categorii estetice pentru Haiku

Aware (stare emoţională intensă, mai ales de bucurie, optimism, frumuseţe armonioasă)

Fueki (eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a artei, a naturii)

Ryuko (efemerul, ceea ce este vremelnic, dimensiunea trecătoare a naturii)

Mei (frumuseţe a naturii, a inteligenţei umane)

Mono No Aware (patos al lucrurilor)

Mushin (negativitate, lipsă de spirit, cu conotatii din filozofia Zen, de nimicnicie)

Sabi (tristeţe a singurătăţii, a declinului, a sărăciei acceptate, a timpului atotdistrugător)

Wabi (frumuseţe austeră, melancolie, dezolare)

Yugen (misterul singurătăţii, al însingurării)

Karumi (simplitate adâncă a formei literare, eleganţă, naturaleţe)

O altă formă de poezie inspirată din haiku se numeşte senryū.

O altă formă de poezie japoneză scurtă, cu formă fixă se numeşte Dodoitsu.

Sursa : Wikipedia

Post a comment